De ce?
Eram ieri in parc. Laitmotivul povestilor mele. 
In parc este o casuta cu fereasta in care copii se joaca de-a magazinul sau de-a bucataria.
O fetita cu o gramajoara de floricele, le vindea.
Andy s-a dus la ea, a luat toate florile si le-a aruncat.
Fetita a inceput sa planga, taticul ei s-a apropiat de Andy si a intrebat:
De ce ai facut asta? De ce?
” Avand in vedere ce implica de fapt dezvoltarea creierului, n-ar trebui sa ne surprinda ca de noua ori din zece copilul vostru mic actioneaza mai degraba pe baza emotiilor decat a gandirii.”
” Sa incercati sa convingeti un copil mic cu emotii intense sa accepte o explicatie rationala e ca si cum ati discuta din ce in ce mai tare cu cineva care a spus ca nu va vorbeste limba”.
” Prin definitie, faptul ca sunt condusi de emotie inseamna ca traiesc doar in momentul prezent; spre deosebire de adulti, nu pot sa reflecteze asupra trecutului ( si, prin urmare, nici n-o fac) sau sa faca planuri (ori sa-si faca griji) pentru viitor. “
Tantrum de Rebeca Schrag Hersberg
Daca sistemul limbic al lui Andy (creierul emotional) ar fi mai vocal ar raspunde:
– Am vazut gramada de floricele chiar in fata mea si am simtit sa le iau pe toate si sa le arunc. Uite ce frumos zboara!
– Chiar daca mi-ai zis acum sa nu fac asta, urmatorul acum am simtit sa fac asta!
– Nu inteleg de ce ma intrebi de ce? Creierul meu nu este pregatit sa se gandeasca la ce s-a intamplat in trecut, acum cateva secunde. Sa analizeze, sa empatizeze. Pur si simplu nu ma pot abtine!
Oh, Doamne si de cate ori uit si intreb: De ce?
