Eram ieri in parc.
Acest univers in jurul caruia viata mea curge in ultimii 3 ani.
De ceva timp Andy are un prieten, Filip.
Sunt asa apropiati.
Imi este tare drag sa ii privesc.
Am fost cateva zile plecati. Cand ne-am intors Andy a fost entuziasmat sa il imbratiseze pe Filip.
Acesta l-a respins.
A zis ca nu vrea sa se joace cu el. Ca acum are un nou prieten si sa plece.
Andy cu lacrimi in ochi imi tot spunea cum Filip nu vrea sa se joace cu el.
Mai sugea un pic sa se linisteasca apoi iar mergea la Filip pentru o noua portie de respingere.
Eu am simtit cum s-a oprit “Lumea”.
Am suferit odata cu el, respingerea.
Prima lui respingere!
Real nu am stiut cum sa ma comport.
Nici nu voiam sa intervin sa isi poata rezolva ei singuri situatia.
Nici nu imi venea sa las asa lucrurile.
Simteam sa fac ceva! Orice!
Sa il iau pe Andy in brate si sa fug la cea mai mare inghetata din Univers.
Imi venea sa il cert pe Filip, cum Andy care este cel mai minunat baietel din tot parcul? Cum mai, Filip?
Imi venea sa imi folosesc talentele de comediant pentru a capta atentia si in acest fel sa se integreze Andy. (Idee din cartea Vindecarea celor 5 rani, rana de abandon. De Lise Bourbeau)
Insa am ales sa fiu acolo prezenta.
Ne-am imbratisat. L-am alaptat cat a vrut el. Am povestit de cum este perfect normal ca Filip, acum sa nu vrea sa se joace ca peste un moment sa vrea iar.
Ca si el are momente in care acum vrea ceva apoi se razgandeste.
Ca el este un baietel minunat exact asa cum este.
Ca putem gasi si alte lucruri interesante. Ca il pot alerga daca vrea!
Intr-un final chiar a gasit ceva foarte distractiv de facut. S-a jucat cu niste zburatori alaturi de baietii mari.
A venit chiar si Filip care i-a declarat ca acum vrea sa se joace cu el.
Totul s-a terminat cu bine.
Ajunsi acasa mi-am activat super-puterea de observator.
Mi-am amintit cum am fost eu respinsa, in multele ocazii. Cum mi-am modelat viata in jurul ranii de abandon. Cum ma folosesc de masca de comediant sa ma fac acceptata de grupuri.
Daca stau bine si ma gandesc la 37 de ani nu stiu exact cum este sanatos din punct de vedere psihologic sa abordez respingerea.
Inca sunt in proces de vindecare.
Inca integrez parti pe care le tot adun, inca ma gasesc, inca ma caut.
Nu stiu cum sa imi educ copilul cand vine respingerea lui, pentru ca nu mi-am vindecat-o pe a mea.
Va imbratisez cu mare drag, mame incomplete!
